1:49 PM
PROIECT: CERTIFICATUL VERDE, OBLIGATORIU PENTRU ANGAJAȚII DE LA STAT ȘI PRIVAT. REFUZUL DUCE LA CONCEDIERE

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au aprobat cu majoritate amendamente la obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.

Propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore), informează digi24.ro

Proiectul de act normativ prevede că personalul în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Printr-un amendament, a fost adăugat şi personalul din cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.

Costurile privind activitatea de testare pentru virusul SARS-CoV-2 sunt suportate de către personalul unităţilor publice.

Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Suspendarea se constată prin dispoziţia scrisă a organului de conducere al unităţii. În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, raportul de serviciu încetează de drept.

Potrivit unui amendament al lui Florin Cîţu însuşit de comisie, suspendarea de drept nu operează sau, după caz, încetează în cazul persoanei vaccinate cu cel puţin o doză de vaccin.

În acest caz persoana vaccinată beneficiază de testarea gratuită la locul de muncă exclusiv până la încheierea la termen a schemei complete de vaccinare, având obligaţia încheierii schemei complete în termenul stabilit de normele medicale.

După ce va trece și de plenul Senatului, proiectul va merge la Camera Deputaților care e cameră decizională.

Vizualizări: 428 | Adăugat de: lory | Tag-uri: criza financiara, COVID 19, proiect de lege
Total comentarii : 0
avatar